ISTORIA ŞCOLII NOASTRE 18 APRILIE 1832 – ŞCOALA NAŢIONALĂ

 FUNCIONES DE LA HISTORIA DE LA CIENCIA SEGUN
Coupe de France Histori’kart Angerville (91) 18 et
Coupe de France Histori’kart Sens Circuit de Soucy

HISTORIA DE LA CROMATOGRAFIA EL BOTÁNICO RUSO MIJAÍL
NOMBREFECHA 10 PROF RUTHIE GARCÍA VERA VJMJCH HISTORIA
THE TALLER DE HISTORIA ECONÓMICA FACULTAD DE ECONOMÍA

ISTORIA ŞCOLII NOASTRE

ISTORIA ŞCOLII NOASTRE

18 aprilie 1832 – Şcoala Naţională


După absolvirea cursului organizat de Eforia Şcoalelor la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti pentru pregătirea primilor învăţători ai şcolilor publice, ierodiaconul Dionisie Romano este numit „profesor naţional” la Buzău. Aici găseşte o casă insalubră în mahalaua Greci, aproape de iazul morilor, în care tânărul director, la numai 26 de ani, îşi va desfăşura activitatea.

În primul an, Şcoala Naţională sau Începătoare avea cincizeci de elevi, împărţiţi în trei clase; şcoala avea şase bănci, iar ca material didactic – câteva exemplare din „tabelele citirii, catihis şi aritmetică”, după cum scria Dionisie Romano într-un raport din 21 aprilie 1832 trimis Eforiei Şcoalelor Naţionale.

Anul şcolar avea două semestre, cu examene la sfârşitul fiecărui semestru şi un examen la finele anului, în prezenţa autorităţilor locale, a părinţilor, a elevilor şi altor invitaţi.

Ca obiecte de studiu, în clasa I se preda: „citirea după tablă şi scrierea după model; citirea slobodă, scrierea curată, declinaţii şi conjugări de aritmetică şi cele patru conjugări”; la clasa a II-a: „catihisul, geografia, frângerile de aritmetică şi scurtări de gramatică”; la clasa a III-a, predarea se făcea după sistemul lancasterian.

Notarea elevilor se făcea cu note de la 1 la 4: „elevii silitori erau notaţi cu 1 simplu sau 1 eminent, cei de mijloc cu 2 şi 3, iar cei de tot proşti, cu 4”. Pentru a urmări pregătirea elevilor, Dionisie Romano, adept al colaborării părinţi – şcoală, a instituit un sistem de corespondenţă şi întâlniri periodice cu părinţii, fiind iniţiatorul primului carnet de note al elevului.

Deoarece numărul elevilor era în creştere, Dionisie Romano solicită autorităţilor construirea unui nou local de şcoală. Cu sprijinul episcopului Chesarie, la 10 decembrie 1833 este dat în folosinţă noul local situat în Uliţa târgului, pe un teren aflat în proprietatea bisericii „Sf. Voievozi”, astăzi biserica „Sf. Îngeri” din centru.

Curând şi acest local devine neîncăpător. Neobositul ierodiacon face numeroase demersuri pe lângă autorităţile locale şi centrale pentru construirea unei noi clădiri. Construcţia începe în 1839, este dată provizoriu în folosinţă la 16 septembrie 1840 şi terminată în 1842, devizul ridicându-se la 11.536,39 lei. Sala de clasă avea lungimea de 7 stânjeni şi 4 stânjeni lăţime, iar clădirea mai dispunea de încă o sală mai mică şi două încăperi.

Deoarece în 1838 se înfiinţase Şcoala Normală sau Preparandie destinată pregătirii viitorilor învăţători pentru şcolile din satele judeţului, Dionisie Romano face noi demersuri pentru construirea unui local adecvat.


1843 – primul local de şcoală din Muntenia


Stăruitor şi entuziast, Dionisie Romano realizează şi acest local de şcoală situat „pe uliţa ce merge de la Manolache bogasieru la mănăstirea Banu” (pe actuala stradă Bistriţei) ce era compusă din trei clădiri: una cu două odăi şi o sală mare, podite cu scânduri, folosită pentru ţinerea cursurilor, a doua, cu două odăi, pardosite cu cărămidă şi a treia, atenanse.

După 11 ani de apostolat pentru învăţământul public buzoian, Dionisie Romano este numit director la Seminarul Teologic din Bucureşti, locul lui la conducerea Şcolii Naţionale fiind luat de Scarlat Turnavitu, apoi de Ion Costinescu. După Revoluţia de la 1848, şcolile sunt închise, cursurile reluându-se abia pe 1 noiembrie 1851 cu 170 de elevi, director fiind numit Canella Ciorogârleanu.


De la 15 ianuarie 1859 – caractere latine în actele oficiale ale statului şi în şcoli


Trecerea la caractere latine constituie un moment deosebit în istoria învăţământului românesc. Situaţia politică din Europa a favorizat unirea principatelor române, cât şi „integrarea” limbii române, prin grafie, în familia limbilor de origine latină.

Noua programă şcolară, elaborată pentru anul şcolar 1858/1859, prevedea ca durata de studiu pentru şcolile din capitalele de judeţe să fie de patru ani, iar ca discipline de studiu: aritmetica, citirea, scrierea, catehism, noţiuni practice de agricultură şi desen, geografie, istorie.


Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1


În 1862, municipalitatea Buzăului hotărăşte construirea unui nou local pentru „Şcoala Nr. 1 de Băieţi”.

15 octombrie 1865 este data la care impunătoarea clădire pentru acea vreme, construită în stil neoclasic, este dată în folosinţă. Era situată pe locul actualei şcoli, pe strada care lega odinioară Aleea Episcopiei de Biserica Banu. Clădirea era „o frumoasă şi spaţioasă şcoală” cu şapte săli, din care patru săli de clasă, două holuri şi camera pentru bibliotecă. Prima şcoală publică din Buzău, înfiinţată de Dionisie Romano în 1832, devine acum Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1. În anul 1867, şcoala avea 351 de elevi şi 5 învăţători.



Şcoala Naţională – pepiniera viitoarelor şcoli buzoiene

Timp de peste trei decenii, unitatea şcolară înfiinţată de ierodiaconul Dionisie Romano a fost singura şcoală publică din Buzău, cu excepţia celor particulare. După Unirea Principatelor, învăţământul cunoaşte o dezvoltare semnificativă, ca urmare a creşterii populaţiei urbane şi a dorinţei părinţilor de a-şi da copiii la şcoală. Şcoala de Băieţi Nr. 1 devine neîncăpătoare. De aici se despart clase, rând pe rând, înfiinţându-se şcoli noi.

Din cauza demixtării impuse în 1852, cu elevele şcolii s-a format Şcoala de Fete Nr. 1, care se va muta într-un alt local.

Tot de la Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1, prin 1867, se desprinde o nouă clasă I, de fete, paralelă, denumită Şcoala Divizionară de Fete Nr. 2. Pentru aceasta se construieşte o frumoasă clădire, între 1894-1895, pe Bulevardul N. Bălcescu. Şcoala de Fete se mută în noul local în anul şcolar 1895/1896, împreună cu Şcoala Primară de Băieţi Nr. 3, căreia ministerul îi schimbă numărul din 3 în 2, din cele două unităţi provenind actuala Şcoală Nr. 1 (Cpt. Aviator Mircea T. Bădulescu).

În mai 1867 se înfiinţează Şcoala Primară de Băieţi Nr. 2, tot ca divizionară a Şcolii de Băieţi Nr. 1. Şcoala îşi completează efectivele cu elevi din cartierul Sârbăria şi în 1888, împreună cu Şcoala Primară de Fete Nr. 3, formează o nouă unitate şcolară, numindu-se, din 1896, Şcoala Primară Nr. 3.

Şcoala Primară de Fete Nr. 3 s-a desprins de Şcoala Primară de Fete Nr. 1, în anul şcolar 1877/1878.

La 3 septembrie 1876, Consiliul Local al Buzăului votează înfiinţarea gimnaziului „T. Vladimirescu”, care va funcţiona tot în localul Şcolii Primare Nr. 1 până în 1890, când se mută în propriul local, devenind Liceul „Al. Haşdeu”, azi Colegiul Naţional „B.P. Haşdeu”.

Şcoala noastră a fost cu adevărat o „pepinieră” a învăţământului primar buzoian din secolul al XIX-lea. Flacăra culturii naţionale, aprinsă aici de Dionisie Romano, s-a răspândit treptat în tot Buzăul.


Şcoala Primară de Băieţi şi Fete Nr. 1 „Dionisie Episcopul”


În anul 1890, Şcoala de Băieţi Nr. 1 este renovată şi amenajată pentru a primi şi Şcoala Primară de Fete Nr. 1, constituind astfel Şcoala Primară de Băieţi şi Fete Nr. 1 “Dionisie Episcopul” primind numele celui care poate fi considerat părintele învăţământului buzoian.


Învăţământul public buzoian în perioada 1890-1948


ISTORIA ŞCOLII NOASTRE 18 APRILIE 1832 – ŞCOALA NAŢIONALĂ La sfârşitul sec. al XIX-lea Buzăul cunoaşte o dezvoltare semnificativă. Populaţia municipiului ajungea la 19.427 de locuitori, în 1894, din care însă 63,3% erau analfabeţi. În Buzău existau 5 şcoli primare de băieţi şi 3 de fete, din care două de băieţi şi una de fete erau particulare.

La începutul sec. al XX-lea Buzău devine un oraş modern din punct de vedere urbanistic, graţie primarului Nicu I. Constantinescu, simbolul său devenind Palatul Comunal (1903).

Învăţământul buzoian se extinde, atât prin număr de unităţi şcolare cât şi prin formele de şcolare (se înfiinţează şcoli profesionale, secundare, confesionale).

La şcoala noastră numărul elevilor este în creştere. În 1905, pe lângă şcoală funcţiona şi un curs pentru adulţi. Documentele vremii consemnează dese schimbări ale destinaţiei localului.

Aici a funcţionat, din anul şcolar 1922/1923, Şcoala Secundară de Fete (cunoscută şi sub denumirea de Externatul de Fete), până în 1931 când şcoala se mută în noul local construit în str. Independenţei, astăzi Colegiul Naţional “ M. Eminescu”.

În anul şcolar 1942/1944 Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1 era frecventată de 162 de elevi, iar Şcoala Primară de Fete Nr. 1 de 164 de eleve.

După război, în 1946, Primăria alocă 10 milioane de lei pentru recunoştinţa clădirii distruse de nemţi în august 1944.


ŞCOALA “EPISCOP DIONISIE ROMANO”

1832-1890-1955-1985-2002

Cei cinci ani reprezintă jaloanele evoluţiei unităţii noastre. De la „bojdeucile” pe care se chinuia să le construiască Dionisie Romano, la şcoala modernă de astăzi dotată cu mobilier adecvat şi material didactic au trecut 175 de ani. Este istoria unităţii noastre şi nu ar trebui să ne fie indiferentă, fie că suntem elevi sau cadre didactice.

Localul actual a fost construit în perioada 1956-1959, clasele funcţionând în tot acest timp în clădirea din str. Al. Marghiloman nr. 29, cât şi în Bariera Brăilei.

În timpul conducerii comuniste, numele de “Dionisie Episcopul” a fost înlăturat. Din motive ideologice,învăţământul a cunoscut mari transformări de structură, schimbări de nume şi de numere ale unităţilor şcolare. Din documentele vremii rezultă că unitatea noastră a avut următoarele denumiri:

1950/1951-Şcoala Elementară Mixtă Nr. 9

1955/1956-Şcoala Elementară de 7 ani Nr. 5

1963/1964-Şcoala Generală de 8 ani Nr. 5

1965/1966-Şcoala Generală Nr. 5

1985/1986-Şcoala Generală cu cls. I-VIII Nr. 5

2002/2003-Şcoala cu cls. I-VIII “Episcop Dionisie Romano”.


2002- anul schimbării denumirii


ISTORIA ŞCOLII NOASTRE 18 APRILIE 1832 – ŞCOALA NAŢIONALĂ Pentru posteritate, la 28 martie 2002, Consiliul Local al municipiului Buzău adoptă Hotărârea Nr. 55, cu 25 de voturi pentru, privind atribuirea denumirii “EPISCOP DIONISIE ROMANO” şcolii cu clasele I-VIII Nr. 5 Buzău. Nimeni nu ştie însă cui i-a aparţinut iniţiativa. Insistând de trei ori pe lângă două directoare, coordonatorul revistei R.E.I. a reuşit să determine schimbarea denumirii şcolii noastre. Iată că s-a revenit într-un fel la denumirea din 1890, care era “Dionisie Episcopul”. Acţiunea de sfinţire a şcolii de către P.S. Epifanie, episcopul eparhiei Buzăului şi Vrancei a produs o vie emoţie în rândul elevilor de atunci.

Fie ca urmaşilor, urmaşilor noştri să le fie insuflată aceeaşi dragoste faţă de personalităţile care ne –au marcat istoria.

2007, sfinţirea plăcii comemorative

ISTORIA ŞCOLII NOASTRE 18 APRILIE 1832 – ŞCOALA NAŢIONALĂ 175 DE ANI de învăţământ în limba română la Buzău


Promovarea culturii prin învăţătură a constituit idealul acestora. Nu întâmplător Dionisie Romano afirma că a slujit „cu credinţă şi cu zel naţiunii române”.

Prin activitatea sa pe tărâm cultural şi monahal, episcopul Dionisie Romano se înscrie în panoplia oamenilor de seamă ai României ce au contribuit la făurirea culturii româneşti. La împlinirea a 175 de ani de la înfiinţarea şcolii la Buzău, opera acestui OM trebuie să fie mai bine cunoscută de contemporani şi mai ales de elevii şi profesorii acestei şcoli.


prof. Ştefan Poncea,

Şc- „Ep. Dionisie Romano” Buzău



( NOMBRE) F HISTORIA DEL PROBLEMA DE LA MEMORIA
(HISTORIA DE NAVIDAD) “EL CASO DE LA ESTRELLA PERDIDA”
03H6 FUENTES DE LA HISTORIA DEL ARTE ANTIGUO Y


Tags: aprilie 1832, 21 aprilie, şcolii, aprilie, naţională, noastre, şcoala, istoria